40+, Mâncare

Fără gluten – fiță sau nu?

Am dat recent peste un articol foarte serios pe tema asta, despre gluten – era în New York Times, da, citesc presă șmecheră :) – care expunea o perspectivă foarte clară asupra dilemei ”gluten – fiță sau nu”. Bref, unul din trei americani încearcă să evite glutenul în alimentație, proteina care se găsește în grâu, orz și secară. Meniuri gluten-free, etichete la fel, petreceri așișderea – toată lumea vrea să fie gluten-free.

Superioritate foanfă

Din capul locului aș vrea să spun, în cazul în care nu se știe, că una din chestiile care mă deranjează cel mai mult și mai mult pe lumea asta este suficiența și disprețul față de cei cu opțiuni diferite de ale tale – de la alb-negru, straight-gay, etc., ați prins ideea. Mai nou, pe lista lucrurilor pe care le disprețuim zgomotos sunt alegerile pe care unii le fac în alimentație.

Și nu, nu vorbesc de prozelitism gen Mrs. Steer sau tâmpenii care pun viața oamenilor în pericol, ci genul acela de superioritate foanfă ”Dar, ce, dragă, mori dacă mănânci o coajă de pâine? Până acum cum ai supraviețuit?” Răspunsul ar fi cam așa: ”Nu mor, dragă, dar mă apucă burta într-un hal, de nu vrei să știi, și-s doar la tine acasă în vizită”. Asta ar fi varianta necioplită, dar cine știe, poate că îi va fi de folos cuiva. Dacă dialogul e pe tonul corect, atunci putem explica cum vin uneori tulburările digestive primele și că așa-i la intoleranțe, sau, doamne-ferește, la alergii. Adică nu e musai să ți se umfle capul, deși se întâmplă și asta. În concluzie, mai multă toleranță n-ar strica și mai ușor cu superioritatea pe scări. Închid paranteza pe care nu mai țin minte unde am deschis-o.

Unul din argumentele în favoarea ”fără gluten„ spune că omul, ca specie, nu a avut timp suficient să mănânce grâu pentru a se adapta la el. Agricultura a început acum vreo 12.000 de ani și n-a fost timp destul pentru ca organismul nostru, care a evoluat milioane de ani, să se adapteze.

Ne tragem practic din vânători-culegători, nu din mâncatori de
pâine, cam asta e ideea.

Dacă suntem expuși la gluten, variantele sunt următoarele: să nu pățim nimic, să ne simțim cam rău dar să nu știm de ce, să dezvoltăm intoleranță la gluten sau chiar boala celiacă. Aici mai apare o paranteză – boala celiacă e o chestie foarte-foarte serioasă și nu se aplică un diagnostic așa din ochi, din ce știu se face inclusiv biopsie de intestin pentru un astfel de verdict.

Indiferent că suntem de o parte sau de cealaltă în ce privește glutenul, pierdem din vedere o chestie importantă – mai grav decât un profil de vânător-culegător care înfulecă pâine și zahăr rafinat este să ai un sistem imunitar care a devenit ultra-sensibil.

Grâul și restul cerealelor cu gluten au apărut acum 11-12.000 de ani, deși sunt dovezi că ar fi fost undeva prin podișul Anatoliei chiar și în urmă cu 23.000 de ani. Dar chiar și așa, a fost timp suficient să se adapteze organismul uman la chestia numită gluten? Ca răspuns la această întrebare autorul articolului (trebuie să îl caut să-l pun în original) trimite la acele modificări genetice în anumite populații care le-au permis să consume lapte și în viața adultă. Adică așa, în calitate de copii și sugari putem digera lactoza dar mulți dintre noi nu mai produc enzima necesară, lactaza, la vârsta adultă.

La mine a fost simplu n-am avut-o nici mică, nici mare fiind. Și lucrurile sunt destul de limpezi – cei cu intoleranță la lactoză au probleme digestive gen balonări sau diaree atunci când consumă lapte. Pentru a face față acestei situații (dificile, aș zice, o balonare mică de la lapte te face să arăți însărcinat/ă cel puțin în luna a 6-a, dacă e), deci pentru această situație anumite organisme au dezvoltat o persistență a lactazei și uite-așa am ajuns să avem reclamă cu Naomi Campbell la băut lapte în 1995.

s-l1600

Din punct de vedere istoric, animalele producătoare de lapte au fost domesticite cam tot atunci când a apărut și grâul cultivat. Pe măsură ce produsele lactate intrau în dieta oamenilor, așa se răspândea și adaptarea cu lactaza la vârsta adultă. Adică, da, iată, ne putem adapta și încă destul de repede, foarte puțini vânători din Scandinavia aveau enzima acum 5.000 de ani, dar acum o are majoritatea locuitorilor peninsulei.

De ce nu se întâmplă și cu glutenul la fel?

Răspunsul la întrebarea de ce eu, de ce glutenul, nu este foarte limpede. Ce este limpede, spun cercetătorii, este că se observă o creștere importantă a îmbolnăvirilor autoimune, care sunt asociate cu o proastă relație cu glutenul. Au devenit din ce în ce mai des întâlnite.

Foarte pe scurt, ce spun specialiștii este că acele gene care ne-au ajutat să supraviețuim ca specie, cele care produc răspuns imunitar, adică, acum ne dau la cap pentru că s-au schimbat regulile jocului după ”progresul” tehnic, alimentar, social, economic, etc.

Toate astea le-am citit pentru că m-am confruntat cu tot felul de ciudățenii legate de sănătate – lucruri pe care nu le-am înțeles, pe care nimeni nu a avut timp și chef să mi le explice, deși am mers din medic în medic. Ceea ce am reușit, în schimb, a fost să pun cap la cap informațiile, să citesc câte ceva în plus și să iau decizii pentru mine. Și apoi a venit ideea to share the love of food.

 

credit foto: Pinterest, housemdconfessions.tumblr.com